Neopăgânismul real. Răspuns la dezinformarea promovată de Bănescu pe Trinitas TV

În materialul citat mai jos de pe postul de televiziune TRINITAS TV, găzduit de Vasile Bănescu alături de invitatul său, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, fost Decan al Facultății de Filozofie și Științe Politice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, pune în discuție subiectul Neopăgânismului folosindu-se de termeni ce mai degrabă prezintă tradiția strămoșilor noștrii ca o reminisciență marginală a unor vremuri apuse precreștine.

Ținem, ca reprezentanți singulari și oficiali ai Păgânismului și ai comunității păgâne românești să le transmitem stimabililor că religiile păgâne și tradițiile mistice creștine sunt de secole intercalate. Ținem să le amintim stimabililor și faptul că în timpul Inchiziției spaniole (și nu numai) clerici creștini au tratat textele oculte deja existente sub o totală dezaprobare, însă Biserica le-a promovat în același timp, aplicând astfel un dublu standard.

Le amintim domnilor interlocutori și faptul că lucrări oculte, precum „Ars Goetia”, „Grimoirum Verum”, „Liber Oficiciorum Spiritum”, sau „Echiridion” sunt toate lucrări concepute de clerici, doctori sau alte persoane exponente ale societății medievale, și nicidecum nu reprezinta o încercare rebelă de exprimare a unui curent hipiot.

Ezoterismul secolelor XVIII și XIX marchează începutul a ceea ce numim noi, Neopăgânism, un concept contemporan a căror pionieri au invocat narativa păgână pentru a oferi un omagiu corect si concret acestei religii politeiste și mai presus de atât, pionierii acestor organizații sunt totodata și pionieri în diverse domenii ale științei, precum fizica cuantică, chimie și alte științe exacte.

Vasile Bănescu nu se poate abține din a manipula discursul de pe postul creștin de televiziune în speranța obținerii unei narative potrivnice Păgânismului, păgânilor, dar mai cu seamă autenticității și respectului față de adevărul istoric, rezumându-se la a utiliza concepte și neologisme pe care nu le cunoaște, dar care în ochii unui public nespecializat par academice și creează impresia unui format profesionist și obiectiv. E trist că observăm din nou prezentarea în societate a unui discurs polarizant și mai trist este că Nicu Gavriluță, autorul unor lucrări cu tematică specifică promovării dialogului religios jignește și reduce la o comunitate de infractori, marginală, lipsită de relevanță, întârziată și antiteistă pe păgâni.

E clar că Patriarhia Română recurge la o formă oribilă de atac a comunității noastre păgâne și îi este foarte ușor să manipuleze masele folosind oameni ce par cunoscători, cu titulaturi pompoase și care apelează la evenimente marginale, precum „Satanic Panic” din Statele Unite, sau România anilor 1990 pentru a justifica o formă de poziția antisocială, presupus a fi păgână, sau satanistă.

Îl invităm pe Vasile Bănescu la o dezbatere obiectivă și neinstrumentată pentru a vedea realitatea argumentelor pe care se susține, mai cu seamă având în vedere că acesta a spus că v-a răspunde pozitiv la orice dezbatere îi este solicitată într-un interviu acordat pentru George Buhnici.

Libertatea de exprimare religioasă, culturală, de conștiință și de asociere este un drept garantat prin Constituția României și convențiile europene și mondiale în materia drepturilor omului, fiind atributul oricărei societăți democratice, democrație ce ia naștere în spațiul păgân, elenistic. Domniile voastre invocă un caracter de ilicit al practicilor ezoterice uitând de faptul că acestea au existat și încă există în lume de când a apărut aceasta, de la prima societate organizată – Akkadienii, până la nașterea Levantului. Acum 3200 de ani, înainte de decăderea civilizațiilor din Levant, cultul iudaic era văzut cu aceeași notă de scepticism datorită caracterului de asimilare sincretică a acestui cult păgân din Seir.

Vă invităm să vizualizați interviul celor de la Trinitas, dar și dreptul nostru la replică.

Interviu TRINITAS:

Drept la replică – Interviu cu Olteanu Cosmin:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *